May 19, 2011

Da' cine mai e şi Hawking ăsta?

De prin clasa a XI-a (sau de pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, depinde cum calculezi), fizica isi pierde aerul acela de ştiinţă infailibilă. Cum fizicienii au simpaticul obicei de a-şi boteza legile cu nume proprii sau oricum, cumva, scurt, ai putea crede că principiul relativităţii al lui Einstein şi cel al incertitudinii, al lui Heisenberg, sunt doar nişte denumiri simpatice. Deşi se dovedeşte uşor că oamenii nu au fost deloc poetici şi chiar e vorba de relativitate şi incertitudine. Practic, de pe la începutul secolului XX fizica încetează să fie o ştiinţă exactă şi o ia agale pe terenul speculaţiilor, ce-i drept respectând două principii de bază: matematica e sfântă, iar dacă vreun experiment vine ulterior şi-ţi distruge ditamai teoria, stai liniştit şi recunoşti că n-ai avut dreptate.

Aşa că, atunci când Hawking spune succint că "filosofia a murit", e un fel mai scurt de a spune că sistemele filosofice care încearcă să explice lumea nu mai pot faţă teoriilor fizice, care au evoluat destul de mult dinspre fizica clasică spre o zonă mult mai complexă şi mai incertă. Cum oamenii au tendinţa să se apuce de studiat filosofia atunci când descoperă că nu sunt buni la matematică, iar la ora actuală nu poţi filosofa despre univers fără să înţelegi fizica modernă, ajungi logic la concluzia "filosofia a murit".

N-am putut să nu mă enervez dimineaţă, când citesc la Alin Fumurescu, altminteri un domn cu idee de bun simţ, că "Stephen Hawking e un fizician [...]. Părerile sale despre religie, Dumnezeu şi viata de apoi ma interesează în mod normal cel mult la nivel anecdotic." Să înţeleg deci că personajele astea care se pricep doar la fizică, adică au cea mai bună înţelegere a felului cum funcţionează Universul ăsta dubios în care trăim, nu au voie să se pronunţe asupra Universului?

Mai încolo, deşi nu se pricepe la fizică teoretică, Fumurescu descoperă o contradicţie logică între afirmaţia mai veche a lui Hawking că nu e nevoie de Dumnezeu ca să poţi explica Universul. Exact, ne descurcăm cu fizica teoretică, care ne explică perfect ce e de explicat, dar pentru asta ar trebui să ne pricepem puţin la ea. Citatul din John C. Lennox, o mică tâmpenie logică care se ia de numele cărţii lui Hawkings, The Great Plan, şi care ignoră faptul că de fapt în carte nu e descris nici un plan, nici n-ar mai trebui comentat, Lennox făcându-şi un titlu de glorie din credinţa lui şi din disputele intense pe care le are cu oricine contestă existenţa unui Plan.

Fumurescu continuă cu afirmaţia "Atât religia cat şi filosofia funcţionează, prin însăşi natura lor, în domeniul speculaţiei.." Cum am stabilit deja ma sus că fizica e tot acolo, în zona speculaţiei, de peste un secol, e clar că glumiţele cu "finit/infinit" sunt inutile/ Diferenţa e de fapt doar în zona demonstraţiei: Dacă un experiment ar distruge teoria lui Einstein, orice fizician va accepta asta, dacă acelaşi experiment distruge o teorie filosofica/religioasă, well... trecem peste. Nu putem distruge frumuseţea unei idei de dragul experimentului, nu-i aşa.

Ca să nu mai zic de final. "Nietzsche a murit - semnat Dumnezeu" rămâne "singura demonstrabila ştiinţific." Come on? Şi cum rămâne cu incertitudinile pe care ar trebui sa le aibă Hawking? Cert e un singur lucru, până la proba contrarie n-a murit nimeni, şi în nici un caz filosofia. Dar logica lui Fumurescu nu se simte prea bine.

No comments:

Post a Comment