May 27, 2011

Welcome to the Game of Thrones

Cumva, disputa dintre Lord of the Rings şi A Song of Ice and Fire pentru cel mai bun fantasy pare să fi fost rezolvată. Primul s-a ales cu o trilogie cinematografică care a adunat aproape 3 miliarde de dolari, al doilea doar cu un serial HBO. Pe de altă parte, seria lui George R.R. Martin se pretează mult mai bine la un serial decât povestea lui Frodo: îşi spune povestea prin ochii personajelor, fragmentând-o şi sărind dintr-o parte în alta a a hărţii cu viteza unui editor de televiziune, este de o complexitate dezarmantă ca număr de poveşti, sau, dacă vreţi, de story arc-uri, şi, cel mai important, nu ştie nimeni cum se termină. Probabil nici George R.R. Martin. Care, spre deosebire de Tolkien, poate să supravegheze îndeaproape ecranizarea operei sale - cel puţin din punctul acesta de vedere e greu de crezut că producătorii vor avea multe idei dubioase.

Problema e că Martin a scris, din 1991 (când s-a apucat de carte) sau 1996 (când a apărut primul volum, cel ecranizat acum de HBO), cinci din cele şapte volume promise. Dintre care al cincilea, A Dance With Dragons, apare peste vreo lună, la mai bine de şase ani de la precedentul, A Feast For Crows. Iniţial, ca orice fantasy care se respectă, era vorba de o trilogie, dar, cum spuneam mai sus, prea multe poveşti, prea multe personaje... Cum Martin a ajuns ajuns la 62 de ani, fanii nu văd prea bine distanţele tot mai mari dintre volume. Nu pare să se fi apucat de al şaselea, iar replica "Don't pull a Jordan on us" se aude puţin cam prea des. Robert Jordan publicând totuşi 11 volume din The Wheel of Time, din cele 12 programate, înainte de a muri, şi dezvăluind chiar detaliile esenţiale ale ultimei cărţi familiei, pe patul de moarte. (Că ultima carte s-a transformat în alte trei, e o poveste care începe cu nişte cecuri.)

Una peste alta, îmi dau seama că mi-e greu să urmăresc un serial când ştiu cum se termină şi ce se întâmplă cu personajele. Pe de altă parte, nu-mi dau seama cât de inteligibil e pentru cineva care n-a citit cartea - acţiunea tinde să fie destul de ruptă, nu te prinzi prea repede cât timp a trecut între o scenă sau alta, personajele îşi dezvăluie trecutul şi legăturile destul de târziu după ce le cunoşti. Nu pot să spun nici că mă omor după alegerea actorilor - Peter Dinklage tinde să.ţi fure mai mereu atenţia (dar beneficiază oricum de cel mai generos personaj).

Dincolo de asta, îmi place că serialul e fidel cărţii - dacă şi-a luat până acum vreo libertate, eu nu m-a prins. În Lord of the Rings, de exemplu, m-a deranjat puţin rolul extins dat personajului lui Liv Tyler, probabil fiindcă Tolkien uitase să introducă şi nişte personaje feminine mai vizibile în carte. Şi mai e şi avantajul faptului că e un serial HBO, ceea ce înseamnă că partea sexuală a poveştii, destul de importantă în desfăşurarea acţiunii, nu e cenzurată pentru a se putea difuza serialul în primetime, cum s-ar fi întâmplat în cazul unei reţele clasice. Şi cum Martin a lăsat părţile fantasy în plan secund, mai ales la începutul seriei, mai degrabă sub forma unor aluzii, şi s-a axat mai ales pe intrigi de palat şi alte poveşti cu iz medieval, serialul n-are şanse să pice în ridicolul unor Xena sau Hercules. E, de departe, una dintre cele mai bune oferte TV de la ora actuală. Doar să livreze Martin finalul la timp.

No comments:

Post a Comment