August 14, 2011

It's good to be Ştirbey

Cel mai bun lucru de la Summer Well a fost, fără discuţie, locul. Nici că se putea găsi un spaţiu mai bun pentru un festival la care să vii să vezi cam ce mai e cât de cât nou prin zona indie şi să-şi ocupi un weekend de august. Nu prea ştiu multe despre familia Ştirbey, dar mi-e clar că aveau în sânge ceva spirit de agent imobiliar, de şi-au plasat palatul într-o pădure dotată cu poieniţe, lacuri şi lebede. Plus food court, toalete ecologice, wind tunnel şi o sală de nunţi cu podea ieftină.

A fost un festival la care n-aveai cum să oboseşti şi să te enervezi că a început în plină caniculă sau că te-ai înghesuit cu toată lumea pe 10 metri pătraţi. Cam ce-ar fi trebuit să fie Liveland-ul de anul trecut dacă avea promovare decentă şi nu se ţinea la Arenele Romane. Summer Well-ul a avut chiar prea multă promovare - şi totuşi, parcă n-a fost chiar câtă lumea te-ai fi aşteptat, în ciuda faptului că preţul a fost absolut decent (deşi biletele de o zi ar fi fost bine venite, măcar pentru ăia care erau plecaţi din oraş sâmbăta şi plictisiţi duminica). Ba chiar şi RATB-ul s-a comportat exemplar.

Singura trupă pe care mi-am dorit neapărat s-o văd a fost Chew Lips. Evident, i-am ratat, fiindcă am ajuns mult prea târziu - da' nici n-am binevoit să consult programul până în ultima zi. Am prins 3 secunde din Grafitti6, dar eram mai ocupat să mă mir că am nimerit în plin Hipsterville - deşi am căutat atent, n-am reuşit să găsesc magazinul de pălării până la sfârşitul festivalului. Mistery Jets pare-se că au fost ok - la ora asta deja nu-mi mai amintesc prea bine ce-au cântat, deşi ştiu clar că le-am recunoscut vreo două hituri (rectific, hiturile). Noisettes au fost mult mai antrenante - nu le-am văzut anul trecut, la prima descălecare, dar fata aia are mai multă energie decât solişti cu mai multe pretenţii. A urmat însă bluesul obligatoriu de la fiecare oră de concert, ca la discotecile de pe vremuri, care a mai calmat spiritele.

La Plan B deja hotărâsem că e cel mai politically corect festival pe care l-am văzut, dacă e să ne luăm după naţiile bateriştilor. Concertul a început bine, cu un bonus. Un beatboxer la costum, cu faţă de bouncer, FaithSFX, s-a dovedit a fi cea mai bună parte a serii. Pe urmă au intrat Plan B şi nu mă puteam decide dacă e un concert Whitney Houston sau un fel de Take That la mâna a patra. Ba s-a mai trezit şi solistul să tragă un "What the fuck ar you doing" total scos din context. Ca şi cum ar veni Angela Similea la Sala Palatului şi ar ţipa "Ce pula mea e asta?". Am plecat.

Duminică nu m-a învăţat minte cu ora şi-am ajuns iar târziu, dar măcar mi-am luat aparatul, să fac poze şi să nu mă plictisesc în jumătăţile de oră dintre concerte. La fel, 3 secunde din Chapel Club, după care un moment de maximă confuzie, fiindcă ecranul anunţa "Next: The Wombats", iar ceasul meu biologic anunţa Raveonettes. Până la urmă a câştigat ceasul biologic.

Raveonettes au fost punk, dar cuminţi, că nu mai suntem totuşi în '77, să se sperie lumea de aşa ceva. Solista a încercat la un moment dat să ne explice că n-a putut cineva din trupă să vină, pe motiv de boală (aşa că a luat-o pe soră-sa), dar publicul a reacţionat sonor doar când a pronunţat Bucharest. În faţă, oricum, primii 10 metri erau age restricted: dacă aveai peste 18 ani erai dat afară. Am văzut nişte fete care se ţineau bine de gard, să nu-şi piardă locul, deşi trupa abia ce ieşi de pe scenă şi ar fi trebuit deja să acţioneze reflexul pavlovian ce le anunţa pauza prelungită.

Până la urmă surpriza plăcută, pentru mine, au fost The Wombats, poate şi pentru că nici măcar nu m-am străduit să ascult ceva înainte. Mai bine, că nu mi-au plăcut neapărat piese, cât mai mult modul în care au reuşit să-şi crească show-ul şi să îl ducă spre un final reuşit.

Interpol, în schimb, au fost al naibii de liniari. Mă îngrijorează faptul că mi-au spus două persoane că au auzit de ei de la mine (cei drept, acum vreo 6 ani) - credeam sincer că nu obişnuiesc să recomand chestii plicticoase. Am început să număr stelele căzătoare, dar după ce-am trecut de trei am constat că următoarele aveau ciudatul obicei de-a se mişca în cerc. Sau dovedit a fi păsări. Iar când în sfârşit una a luat-o drept, era un avion. Am plecat iar.

No comments:

Post a Comment