December 5, 2011

Lăsaţi-o în pace pe Scufiţa Roşie

S-a cam încetăţenit un obicei la Hollywood (şi nu numai). Ca să nu le mai tremure chiloţii în săptămâna premierei, producătorii nu mai riscă cu scenarii originale, ci bagă în faţă câte o chestie cu marketing de zeci de ani în spate. Chestia funcţionează în două moduri: ori se ia scenariul până atunci original şi se adaptează unor personaje deja cunoscute, ori se iau personajele şi se amestecă într-o poveste nouă, ori pur şi simplu se ia un nume bun şi se spune ce poveste îţi trece prin cap.

Aşa se face că o carte precum On Stranger Tides, care a inspirat jocul Monkey Islands, a devenit a patra parte a seriei Piraţilor din Caraibe, deşi n-are nici o legătură cu Jack Sparrow. Sau că Scufiţa Roşie a devenit un fel de Twilight plin de vârcolaci (deşi are meritul că au ales-o numai bine pe Scufiţă). Sau că anul acesta au apărut două seriale TV în care eroii sunt personaje de poveste, numite, "original", Once Uppon a Time şi Grimm (totuşi, Terry Gilliam are întâietate în transformarea fraţilor în personaje). Sau că în Puss in Boots apare Jack, obligatoriul vrej de fasole, şi, deşi acţiunea se petrece într-o zona cât se poate de latino (pentru că, nu-i aşa, e vorba de o poveste franţuzească), englezul Humpty Dumpty. Sau că ultimul Cei trei muschetari nu e îndeajuns de 3D friendly fără câteva nave zburătoare cât se poate de steampunk.

Şi i-au torturat aşa şi pe Peter Pan, şi pe Robin Hood, şi pe Alba ca Zăpada (două filme noi, la anul), şi pe căpitanul Nemo... Uneori am impresia că este o campanie pusă la cale de Hollywood pentru a arăta ce o să se întâmple cu Mickey Mouse când Măria Sa Copyright-ul n-o să-l mai protejeze (deşi, la ce lobby are Disney, asta n-o să se întâmple vreodată). Deşi, cred, mai degrabă, că e vorba de o campanie de-ai băga la loc sub copyright pe toţi ăştia, care nu reuşeste decât să încâlcească cu succes minţile celor mici. 

Serios, vreau eroi noi! Nu se poate trăi într-o lume în care cel mai mare erou nou al ultimului deceniu e Harry Potter.

No comments:

Post a Comment